Allview lansează tableta Viva H10

10.04.2014

Allview, cel mai important producător autohton din industria IT&C, lansează astăzi tableta Viva H10. Noul device se remarcă prin design-ul elegant, display-ul generos IPS HD de 10,1 inch şi procesorul Quad Core de 1,2 GHz. Terminalul oferă conexiune 3G HSPA+, Bluetooth și GPS.

 „Pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor consumatorilor care îşi doresc o tabletă cu display mare, aducem astăzi pe piaţă prima tabletă din gama Viva cu ecran de 10,1 inch. Foarte utilă pentru mediul de business, Viva H10 oferă conectivitate maximă şi o experienţă excelentă de browsing şi multi-tasking datorită procesorului Quad Core şi a funcţiei Multi Window”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

 Ecranul de 10,1 inch oferă utilizatorilor suprafaţa ideală pentru navigare pe internet, convorbiri video, gaming, vizionare de filme Full HD şi vizualizarea imaginilor la o claritate deosebită.

 Tableta dispune de un procesor Quad Core de 1,2 Ghz, o placă video Power VR cu opt nuclee şi 1 GB memorie RAM. Memoria internă de 16 GB, extensibilă până la 48 GB cu ajutorul unui card micro SD de până la 32 GB, oferă spaţiul necesar pentru a stoca imagini, filme sau documente audio. Funcţia Multi Window permite utilizatorilor să ruleze două sau mai multe aplicaţii, vizibile simultan pe ecranul tabletei.

 Viva H10 oferă conectivitate 3G HSPA+, GPS, Bluetooth 4.0 şi wi-fi. Prin intermediul „Call Function”, utilizatorii au posibilitatea de a efectua şi a primi apeluri, mesaje text sau multimedia.

 Camera foto principală de 5MP oferă funcţii precum înregistrare video Full HD şi fotografiere panoramică. În partea frontală a device-ului se află o cameră foto secundară, utilă pentru convorbiri video şi realizarea de portrete reuşite cu ajutorul funcţiei de înfrumuseţare facială.

 Viva H10 este compatibilă cu tehnologia Miracast, care permite transferul imaginii şi al sunetului de pe device pe orice televizor cu port HDMI prin intermediul adaptorului wireless display Smart2View.

Tableta Viva H10 va fi disponibilă în magazinele partenere începând cu luna mai la preţul de 999 lei.

 Pentru mai multe detalii legate de Viva H10, consultaţi pagina de prezentare a produsului de pe site-ul producătorului, www.allview.ro.

 

Despre Allview Mobile România

Allview este o companie românească înfiinţată în 2002 care are ca obiectiv principal de activitate producţia şi distribuţia de smartphone-uri şi tablete PC. Este recunoscut ca unul dintre brandurile cu o dezvoltare rapidă în România. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm accesaţi site-ul companiei la adresa www.allview.ro.